Ilustre personalitati ale omenirii au evocat elogios virtutile formative ale sportului mintii. Pentru Goethe, Sahul este piatra
de incercare a inteligentei. Zweig afirma ca Dintre toate jocurile, sahul este singurul care scapa suveran tiraniei hazardului,
singurul in care nu datorezi victoria decat propriei inteligente. Mersul sau este mecanic, dar nu are rezultate decat gratie
imaginatiei jucatorului; el este strict limitat intr-un spatiu geometric fix, si cu toate acestea combinatiile sale sunt
nelimitate. In cazul lui Prokofiev, sahul reprezinta o lume specifica, cea a luptei, a proiectelor si a pasiunilor... Mi-ar placea,
nota el, sa-i compar pe cei doi stalpi ai sahului mondial [este vorba de Capablanca si Lasker] cu doua genii ale muzicii,
Mozart si Bach. Daca prin jocul sau complex si profund Lasker imi aminteste de muzica grandioasa a lui Bach, pe Mozart,
mereu tanar, mi-l evoca jocul vivace si impetuos al lui Capablanca... Marele nostru compatriot Nicolae Iorga considera ca
Sahul este cel mai minunat mijloc de disciplinare a gandirii, de ordonare a domeniilor de cunoastere si de recreatie a
spiritului. Este un univers comprimat pe 64 de patrate. Urmatoarea reflectie a lui Franklin este si ea relevanta: Jocul de sah
nu este o simpla distractie. Unele calitati foarte pretioase ale mintii, necesare omului in activitatea zilnica se cer in mod
deosebit la acest joc si, devenind deprinderi, sunt foarte folositoare in multe prilejuri in viata.
