Limitarea timpului de gandire in partide de concurs este de data relativ (fata de aparitia jocului de sah) recenta mai precis in
a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Intaiul promotor al ideii a fost, se pare cunoscutul campion britanic din acea perioada si
prolific propagandist al jocului, Howard Staunton (1810-1874). Activitatea sa in aceasta directie are o tenta anecdotica, ce merita
a fi consemnata. Stauton, considerat in cercurile insulare drept campion mondial, pornise favorit in primul mare turneu cunoscut in
istorie, cel de la Londra, 1851. Rezultatul a fost insa defavorabil, el a terminat abia al 4-lea, invingator fiind un alt mare campion,
germanul Adolf Anderssen (1818-1879). Acesta prelua deci cununa de campion neoficial al lumii sahiste, ceea ce a starnit explicabile invidii. Principalul cap de acuzare, agitat de Staunton, a fost acela ca Anderessen gandea prea mult la fiecare mutare, prelungind
cate o partida si la 20 de ore de joc... Se preconiza ca la viitoarele competitii timpul de gandire sa fie limitat, dar nu se gaseau
modalitatile tehnice pentru aceasta. Problema redeveni acuta cand la meciul Morphy - Anderssen (8-3) primul recidivase evident in
consumul de timp. Tocmai Anderssen (mai mult decat Staunton) a fost adevaratul motor al introducerii controlului de timp.
La urmatorul sau meci din 1861, cu Kolisch, pentru prima data s-au folosit clepsidre cu nisip care se intorceau la fiecare mutare.
Jucatorul avea sa gandeasca exact atata timp cat nisip era in clepsidra sa, iar la scurgerea totala trebuia sa fie declarat invins.
Procedeul era ingenios dar nu a capatat adeziunea maestrilor vremii. Adevarata inovatie avut loc abia in 1883, la a 3-a editie a
turneului de la Londra cand au fost prezentate primele ceasuri de control, opera ceasornicarului englez T. B. Wilson. Erau doua
ceasuri "cu balansoar", fiecare dintre ele fiind asezat pe cate un platan de cantar. Prin simpla inclinare unul se oprea si
celalalt pornea. Asemenea ceasuri au fost folosite pana in 1894 cand germanul G. Herzog le-a perfectionat substantial, prevazandu-le
cu butoane de pornire - oprire puse deasupra cadranului. Cinci ani mai tarziu in turneul de la Amsterdam s-a adaugat ceasurilor si
steguletul de control anuntand criza de timp. Sub aceasta forma ele sunt cunoscute si in ziua noastra. Limitarea propriu-zisa a
timpului s-a facut initial cu 20 de mutari pentru 2 ore. Mai tarziu controlul s-a prelungit la limita de 4 ore, dar cu acelasi numar
proportional de mutari, adica 40. Cifra care a ramas si azi in vigoare, pentru majoritatea concursurilor oficiale.
